Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Japan Fujiyama Festival în Iași

martie 9

În data de 9 martie 2024, Asociația Schimbului Cultural Shizuoka-România, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și Centrul Cultural Japonez al UBB au organizat un eveniment la Casa Balș din Iași. Voluntarii CCJUBB directorul Yusuke Sumi, Isabella Cîrlănaru, Cristina Roman și Kotomi Umeda (Univ. din Ehime) și studentele japoneze, care studiază prin schimb de experiență la Iași, au organizat workshopuri de cultura japoneză încăpând cu ora 14. Multe persoane, adulți și copii, au venit și au învățat să își scrie numele în limba japoneză, să facă origami, să se joace cu titirezul japonez sau Tosenkyo și s-au îmbrăcat cu costumul tradițional. Ne-au vizitat și E.S. Katae Takashi, ambasadorul Japoniei în România, și soția E.S., însoțiți de Yoshino Naito, atașatul cultural. Le mulțumim tuturor care au venit la workshopurile noastre!
La ora 18 a început evenimentul principal din cadrul festivalului Fujiyama Japan, anume concertul cu cei opt muzicieni veniți din Shizuoka, cu moderarea Isabellei Cîrlănaru de la CCJUBB. La inaugurare, E.S. Katae Takashi, primarul municipiului Iași dl. Mihai Chirica, rectorul Univ. George Enescu dl. Aurelian Bălăiță și directorul CCJUBB Yusuke Sumi au oferit publicului câteva cuvinte inaugurative. Cristina Roman de la Centrul Cultural Japonez al UBB a citit mesajele de la primarul municipiului Shizuoka și rectorul Univ. din Shizuoka. După acestea s-a proiectat un filmuleț despre Shizuoka și trei artiști, profesorii Constantin Stavrat și Oana Severin de la Universitatea „George Enescu” și Antonia Bîrla de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, au povestit despre călătoria lor și concertul organizat în Japonia din vara anului 2023.
În cele din urmă cei opt muzicieni din Shizuoka au urcat pe scenă. Muzica dinamică a tobelor, shamisen și alte instrumente tradiționale, ansamblu împreună cu Constantin Stavrat și cântecul japonez „Sakura sakura” interpretat de Antonia Bîrla au cucerit inima spectatorilor, care au umplut sala. Ne bucurăm să auzim că E.S. Katae Takashi aproape i-a dat o lacrimă de emoție.
 
            

Detalii

Dată:
martie 9